Poezii despre copii speciali
După o licenţă şi un master în psihologie, după câţiva ani în care a făcut PR de editură, Viviana Muşa îşi pune numele pe o carte. Şcoala specială e şi istoria criptică, dar reală, a unei experienţe de psiholog, şi un volum de poezii. Un interviu de Ema Stere
Cum s-a născut cartea asta? De ce la un număr de ani după încheierea experienţei?
Am scris studii de caz despre toţi copiii cu care am lucrat ca psiholog şi câteva dintre ele au fost publicate ca articole în revista “Cuvântul”. Scrisul îmi grupează ideile. Citesc, modific, recitesc, înţeleg mai bine. De poezie m-am ocupat mult în copilărie şi în adolescenţă.
Din inconştienţă am publicat şi o carte, prima, apoi m-am oprit ruşinată când am înţeles că nu era bine deloc. M-am supărat cu poezia. E frustrant să încerci într-una şi să nu fie niciodată bine. Pe urmă am scris foarte, foarte rar, totdeauna nemulţumită, am şters tot. După ce am terminat şcolile de psihologie am reînceput să merg pe la cenacluri literare, mi s-a făcut iar chef de scris. Şi într-o zi am arătat o poezie unui prieten poet în părerea căruia am încredere şi lui i-a plăcut mult şi m-a sfătuit să fac mai multe pe tema asta.
E prima poezie din carte, cea despre Maria. Singurul timp liber, liniştit, de singurătate, pe care-l aveam în programul meu nebun din 2007 era marţea între 20:00 şi 22:00, când mergeam la biblioteca Societăţii Române de Psihanaliză. Acolo le-am scris pe toate în câteva luni. Dacă nu venea vacanţa, probabil mai scriam câteva. Mai am în cap imagini care poate ar fi meritat spuse, dar e prea târziu acum.
Cuvântul care apare cel mai des, în legătură cu cartea ta, e “normalitate”. Ţi-ai redefinit noţiunea de “normalitate”, lucrând cu copiii de la şcoala specială?
Dar eu nu m-am schimbat după ce am lucrat acolo. Nu mai mult decât te schimbi de obicei în doi ani. Cum spun şi în prefaţa “mixată” de DJ Radu Andriescu, pentru mine a fost firesc să lucrez cu ei. În copilărie, când mi se spunea “Elena, nepoata dăscăliţei”, la bunici, mă jucam cu Marius, vărul meu diagnosticat cu autism.
Era ca şi noi, un copil de pe uliţă, dar fiecare eram altfel şi era normal să fie aşa. El mergea la biserică împreună cu noi, se dădea cu sania, cu bicicleta, mergeam împreună pe luncă pââână la şuşa să păzim bobocii, ne spunea mereu cât e ceasul şi ştia cu exactitate ce se dă la televizor în fiecare minut. Eu făceam bine haine pentru păpuşi, mă supăram dacă nu eram invitată la pomeni, adoram dudele. Băieţii popii aveau mereu biscuiţi în buzunare şi pielea foarte albă şi gropiţe în obraji.
Elena cealaltă era băieţoaică, se căţăra fără teamă în pomi, când ne jucam doar noi două ea era prinţul şi eu prinţesa. Dragoş, blond şi cârlionţat, era mai mic, dar era bun la fotbal şi excelent la geografie. Am plâns când l-au tuns în clasa I! Apoi Elena a devenit profesoară de sport, eu şi Dragoş am devenit diverse, de băieţii popii nu mai ştiu nimic. Ne-am împrăştiat. Marius a rămas în sat şi este şi acum fascinat de cântecele lui Nicu Alifantis, ştie exact când intră acordeonul în piesă şi din degete ţine ritmul perfect. Ţipă de bucurie când mă vede, strigă “Ce faci E-ena?” şi fuge să anunţe toată familia că am venit iar acasă. Pentru mine asta e normalitatea, nu era nimic de redefinit.
De ce ediţie bilingvă?
Pentru că am prieteni care nu vorbesc româneşte şi voiam să-mi citească şi ei cartea. Pentru că Patriciei Rădoi i-au plăcut poeziile mele şi mi-a făcut cadou traducerea. Pentru că din partea Editurii Trei nu am avut niciun fel de restricţie şi astfel am putut gândi cartea în stilul meu. De altfel, toţi cei care au lucrat pentru realizarea acestei cărţi au făcut-o din prietenie şi le mulţumesc: Magdalena Mărculescu, Silviu Dragomir şi Vasile Dem Zamfirescu (directorii editoriali), Cristian Coban (director de producţie), Roxana Boboc şi Eugenia Ursu (redactare în engleză şi română), Silvia Olteanu (design).
Ca psiholog, cred că trebuie să păstrezi o anumită distanţă faţă de persoanele cu care lucrezi. Ai reuşit?
Distanţă nu înseamnă să fii distant. Nu am stat niciodată peste program, nu le-am dat lor salariul meu, nu am luat copiii acasă. Am luat poezia lor cu mine, asta e permis chiar şi la psihologi.
Poezii despre copii speciali
Se poate vorbi despre “Literatură” cu L în astfel de experienţe? Sau emoţia e mai degrabă umană decât estetică?
Cum am spus mai sus, m-am oprit din scris acum zece ani pentru că nu-mi ieşea mai deloc literatură. Crede-mă că nu aş fi compromis o experienţă atât de importantă pentru mine dacă nu aş fi avut încredere că textele pe care le scriu acum sunt mai bune decât cele vechi. Dacă voiam doar emoţie umană puteam să-mi fac emisiune pe TVR sau rubrică în Formula AS. Mă inflamez când vorbesc de copiii aia, sunt autentică, trec de ecran, aş fi avut succes. Deci dacă am ales să scriu poezie despre şcoala specială este şi pentru că sper să fac şi literatură.
Ai păstrat legătura cu cineva? Ai vreun poet preferat, printre copii?
Am păstrat legătura cu Doamna Jeni, Eugenia Streche, învăţătoarea căreia îi este dedicată cartea. Am fost la ea acasă, am fost la spital când s-a îmbolnăvit, ea a venit cu întreaga ei familie la lectura mea din Club A. În şcoală m-am întors de două ori după încheierea contractului. O dată să-mi iau al “treişpelea” salariu şi a doua oară după ce am scris poeziile. Aveam nevoie să văd cum au crescut copiii. Au fost mutaţi aproape toţi în diverse alte instituţii. Le-am revăzut doar pe Pisica şi Veronica. Toţi erau 70 şi am ales doar o parte din ei ca personaje pentru carte. Poţi spune că i-am preferat din punct de vedere literar. Dar, chiar dacă asta nu s-a remarcat, unele personaje sunt inventate. Eu sunt poeta, copiii sunt muzele.
Te gândeşti să te întorci la psihologie? Te faci scriitoare pur şi simplu?
M-am întors deja la psihologie, dar nu renunţând la scris, ci la cariera mea de PR. Lucrez ca terapeut
într-un spital psihiatric în Paris. Nu mai pot da înapoi, sunt şi scriitoare acum, chiar dacă asta va fi singura carte pentru care mi-am făcut curaj să o public. De scris continuu să scriu, dar şterg tot. Vom vedea ce se mai întâmplă.
Şcoala specială/Special School, Editura Trei, 80 p., 15 lei
Ema Stere , 16 oct 2008
Timeout
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu