Viviana Mușa sau poezia care se învârte se învârte se învârte
Legenda spune că anumite cărți vorbesc de la sine din momentul în care le vezi. Când am ținut în palme volumul de poezii Școala specială (editura trei, 2008) a poetei Viviana Mușa, am simțit că acolo, între coperți, se întâmplă ceva viu, ca un animal, și nu m-am înșelat. Nu vă lăsați păcăliți de subțirimea volumului, nici chiar de faptul că este o ediție bilingvă ceea ce reduce încă o dată poeziile la jumătate, odată absorbite poemele, vă asigur că vor produce implozii nenumărate pe o perioadă nedeterminată de timp.
Chiar dacă vorbește despre un univers mai greu accesibil nouă (internatele pline de copii cu dizabilități), nu simți nicio secundă că nu ai aparține acelor evenimente repetitve, iar dorința permanentă a poetei de a fugi din acele locuri care tind să instituționalizeze și sufletul, găsește în cititor paralele personale care îl fac să se simtă stingher că, iată, un mic volumaș de poezii a reușit să-i atingă acea coardă ce a fost ținută până atunci în debara.
Profesia autoarei (psiholog în școli speciale din Franța și România) aruncă semințele necesare introspecției, făcându-te, prin niște motive care îți scapă pentru că țin de procese ale inconștientului, să recitești anumite poezii cu sufletul la gură, ca și când ar fi pentru prima dată.
Poeta nu dă instanțe, nu vine cu sfaturi și nici nu prezintă adevăruri care pot scăpa celor din jur. Poeta vorbește la prezent, reușește să îmbrace haina cititorului căruia îi crește de la un vers la altul o plantație de goluri în stomac. Școala specială poate fi viața, poate fi acel ceva pe lângă care trecem și la care este nevoie să ne aplecăm, să îi scoatem mâinile din buzunare pentru a vedea după aceea că nu am făcut lucru cel mai bun.
Vocabularul poeziei este al copilului transfigurat de torentul vorbirii proaspăt învățate, dar pe care, în anumite momente îl scapă de sub controlul. Sunt surprinse inrădăcinarea acelor momente speciale din viața fiecăruia care ne vor urmări de-a lungul vieții, este surprins momentul căderii meteoritului pe scoarța cerebrală înainte de a se transforma în act inconștient. Toate astea cu un impact asemănător unui car de reportaj care ia un interviu în dreptul unei case în flăcări, direct propietarului.
Este greu să uiți un asemenea volum, nu te va urma prin versuri memorabile (deși sunt câteva pe care simți nevoia să le subliniezi), ci prin trăirile avute, prin scuturarea la care ești supus, și zic eu că acesta este scopul poeziei.
Nu este un volum din care să rup versuri, să rup strofe, este o adevărată revelație a eului care își găsește în aceste pagini niște oglinzi retrovizoare.
Este un volum care nu te întoarce la copilărie, ci îți arată cât ești de copil!
Dizabilitățile prezente în versuri pot fi oricând asimilate, își pot găsi oricând, la orice cuvânt, un corespondent în cititor.
Închei această mică notă de lectură oferind o poezie din volum pe care am citit-o de zece ori, și urmează să o mai citesc de o sută.
stelică?
hai uită-te la mine, mă! tu ești Stelică?
Mă da firav ești tu. Hai uită-te la mine Ochi negri!
Cine ți-a băgat așa mâinile în pantaloni?
Ți le scot că nu-i frumos.
Acu de ce plângi?
Of, ce faci maică? De ce-ți dai pumni în cap?
Aoleu ești din ăia care-și dă pumni în cap?
Amărâtule! de - aia stăteai cu mânuțele în pantaloni.
Na că ți le pun la loc.
gata cu mama!
Ia uite cum le scoate pe cracu pantalonilor!
Mă Stelică nu vorbești, nu? Dar auzi?
Mă, tu nici nu întorci capul când îți zic pe nume.
Ia uite cum știi tu să te joci așa cu mâinile scoase prin craci
n-am văzut în viața mea!
Ce-ai pe mână, leocoplast? Ești lovit?
Aaaa...scrie NARGHITA pe leocoplast!
Așa te cheamă. Râzi, ai!?
Nu ești băiat! Gata am înțeles. Ești fetiță!
Mânca-o-ar mama pe ea de fetiță. Râzi acu, ai!?
Legenda spune că anumite cărți vorbesc de la sine din momentul în care le vezi. Când am ținut în palme volumul de poezii Școala specială (editura trei, 2008) a poetei Viviana Mușa, am simțit că acolo, între coperți, se întâmplă ceva viu, ca un animal, și nu m-am înșelat. Nu vă lăsați păcăliți de subțirimea volumului, nici chiar de faptul că este o ediție bilingvă ceea ce reduce încă o dată poeziile la jumătate, odată absorbite poemele, vă asigur că vor produce implozii nenumărate pe o perioadă nedeterminată de timp.
Chiar dacă vorbește despre un univers mai greu accesibil nouă (internatele pline de copii cu dizabilități), nu simți nicio secundă că nu ai aparține acelor evenimente repetitve, iar dorința permanentă a poetei de a fugi din acele locuri care tind să instituționalizeze și sufletul, găsește în cititor paralele personale care îl fac să se simtă stingher că, iată, un mic volumaș de poezii a reușit să-i atingă acea coardă ce a fost ținută până atunci în debara.
Profesia autoarei (psiholog în școli speciale din Franța și România) aruncă semințele necesare introspecției, făcându-te, prin niște motive care îți scapă pentru că țin de procese ale inconștientului, să recitești anumite poezii cu sufletul la gură, ca și când ar fi pentru prima dată.
Poeta nu dă instanțe, nu vine cu sfaturi și nici nu prezintă adevăruri care pot scăpa celor din jur. Poeta vorbește la prezent, reușește să îmbrace haina cititorului căruia îi crește de la un vers la altul o plantație de goluri în stomac. Școala specială poate fi viața, poate fi acel ceva pe lângă care trecem și la care este nevoie să ne aplecăm, să îi scoatem mâinile din buzunare pentru a vedea după aceea că nu am făcut lucru cel mai bun.
Vocabularul poeziei este al copilului transfigurat de torentul vorbirii proaspăt învățate, dar pe care, în anumite momente îl scapă de sub controlul. Sunt surprinse inrădăcinarea acelor momente speciale din viața fiecăruia care ne vor urmări de-a lungul vieții, este surprins momentul căderii meteoritului pe scoarța cerebrală înainte de a se transforma în act inconștient. Toate astea cu un impact asemănător unui car de reportaj care ia un interviu în dreptul unei case în flăcări, direct propietarului.
Este greu să uiți un asemenea volum, nu te va urma prin versuri memorabile (deși sunt câteva pe care simți nevoia să le subliniezi), ci prin trăirile avute, prin scuturarea la care ești supus, și zic eu că acesta este scopul poeziei.
Nu este un volum din care să rup versuri, să rup strofe, este o adevărată revelație a eului care își găsește în aceste pagini niște oglinzi retrovizoare.
Este un volum care nu te întoarce la copilărie, ci îți arată cât ești de copil!
Dizabilitățile prezente în versuri pot fi oricând asimilate, își pot găsi oricând, la orice cuvânt, un corespondent în cititor.
Închei această mică notă de lectură oferind o poezie din volum pe care am citit-o de zece ori, și urmează să o mai citesc de o sută.
stelică?
hai uită-te la mine, mă! tu ești Stelică?
Mă da firav ești tu. Hai uită-te la mine Ochi negri!
Cine ți-a băgat așa mâinile în pantaloni?
Ți le scot că nu-i frumos.
Acu de ce plângi?
Of, ce faci maică? De ce-ți dai pumni în cap?
Aoleu ești din ăia care-și dă pumni în cap?
Amărâtule! de - aia stăteai cu mânuțele în pantaloni.
Na că ți le pun la loc.
gata cu mama!
Ia uite cum le scoate pe cracu pantalonilor!
Mă Stelică nu vorbești, nu? Dar auzi?
Mă, tu nici nu întorci capul când îți zic pe nume.
Ia uite cum știi tu să te joci așa cu mâinile scoase prin craci
n-am văzut în viața mea!
Ce-ai pe mână, leocoplast? Ești lovit?
Aaaa...scrie NARGHITA pe leocoplast!
Așa te cheamă. Râzi, ai!?
Nu ești băiat! Gata am înțeles. Ești fetiță!
Mânca-o-ar mama pe ea de fetiță. Râzi acu, ai!?
Un comentariu:
Oportunitate de împrumut oferită de dl, Benjamin care îmi salvează familia de la robie financiară {lfdsloans@lemeridianfds.com}
Bună toată lumea, sunt mamă singură Putri Adiratnaa, din Jakarta, aș dori să împărtășesc această mărturie grozavă despre cum am primit un împrumut de la dl, Benjamin, când am fost alungați de acasă când nu mai puteam să-mi plătesc facturile, după fiind înșelat de diverse companii online și refuzat un împrumut de la banca mea și o altă uniune de credit pe care am vizitat-o. Copiii mei au fost luați de asistență maternă, eram singură pe stradă. În ziua în care am pășit rușinos într-un vechi coleg de școală care m-a prezentat la Daisy Maureen. La început i-am spus că nu sunt mai pregătit să-mi asum niciun risc de a solicita un împrumut online, dar m-a asigurat că îmi voi primi împrumutul de la ei. În al doilea rând, din cauza casei mele, am fost nevoit să iau un proces și am solicitat împrumutul, din fericire pentru mine am primit un împrumut de 80.000,00 USD de la domnul Benjamin. Sunt fericit că am asumat riscul și am solicitat împrumutul. Copiii mei mi-au fost returnați și acum dețin o casă și o afacere proprie. Toate mulțumirile și recunoștința se adresează Serviciului de finanțare Le_Meridian și pentru ajutorul domnului, Benjamin, pentru că mi-a dat un sens vieții, când pierdusem orice speranță. Dacă în prezent căutați un ajutor de împrumut, le puteți contacta prin: {lfdsloans@lemeridianfds.com} sau WhatsApp + 1-989-394-3740
Trimiteți un comentariu